APL Chișinău continuă să susțină dezvoltarea mediului de afaceri local
Primăria Chișinău continuă să susțină dezvoltarea mediului de afaceri local prin diverse programe de instruire și finanțare dedicată antreprenorilor.
Roman Vitiuc, șeful Direcției Generale Economie, Comerț și Turism (DGECT), a declarat că, prin intermediul Centrului Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, peste 10 500 de persoane au beneficiat deja de instruiri, iar mii de antreprenori au primit consultanță și mentorat.
„Incubatorul Municipal găzduiește 11 rezidenți cu afaceri de peste 3,3 milioane lei, iar prin programul Startup pentru tineri și migranți pot fi accesate granturi de până la 250 000 lei pentru proiecte investiționale.
De la prima idee până la prima investiție, Primăria Chișinău construiește un ecosistem în care antreprenoriatul poate începe chiar în orașul nostru”, a declarat șeful DGECT.
Informații complete despre aceste oportunități pot fi consultate pe platforma startup.chisinau.md sau în buletinele informative distribuite în sectoarele capitalei.
